Bistrița-Năsăud: Aproape 2.500 de bistrițeni cu viroze respiratorii, într-o săptămână

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Aproximativ 2.500 de bistriţeni au ajuns săptămâna trecută la medic cu diverse forme de viroze respiratorii, potrivit datelor publicate miercuri pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, unul dintre aceştia fiind spitalizat cu gripă sezonieră. Numărul pacienţilor a crescut, faţă de săptămâna precedentă, cu peste 10%.

Adjunctul şefului DSP Bistriţa-Năsăud, Doina Petri, a precizat pentru AGERPRES că în cazul pacientului cu gripă sezonieră este vorba despre o femeie de 40 ani, care a fost internată timp de două zile în spital, după care a continuat tratamentul la domiciliu, având în vedere să starea de sănătate se ameliorase.

Cele mai multe îmbolnăviri, şi anume 2.291, au fost cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Din rândul acestora, 31 de pacienţi au ajuns pe patul de spital, dintre care 13 copii cu vârsta de până la patru ani.

La acestea se adaugă 198 cazuri de pneumonie, cu 47 internări, dintre cei spitalizaţi 27 având vârsta cuprinsă între 0-4 ani, şapte având între 5 şi 14 ani, iar alţi zece fiind persoane trecute de 65 ani.

În perioada 22-28 februarie nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de virozele respiratorii. AGERPRES

www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here