Procurorii DIICOT Covasna au destructurat o grupare specializată în trafic de substanțe psihoactive

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Covasna au destructurat o grupare infracțională specializată în operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive./ 3 persoane urmează a fi conduse la audieri, alte 3 persoane fiind arestate anterior în aceeași cauză, față de alta fiind dispus controlul judiciar.

La data de 29 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna  au efectuat 5 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti și în comunele Voluntari și Crevedia, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în operaţiuni ilegale cu substanţe cu efecte psihoactive.

În  fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada  decembrie 2014 – decembrie 2015,  pe raza municipiului Bucuresti ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, în scopul comercializării substanțelor cu efecte psihoactive.

S-a reţinut că unul dintre cei în cauză ar fi încheiat un contract cu o firmă de curierat, care ar fi avut rolul de a prelua colete de la societatea comercială deţinută de către acesta şi de a le livra persoanelor indicate pe colete, încasând contravaloarea acestora și virând în contul societăţii sumele astfel încasate.

Astfel, membrii grupului au expediat prin intermediul firmei de curierat 1.485 de colete cu produse cu efecte psihoactive, încasând 376.175 de lei, astfel că activitatea infracțională s-a desfășurat la nivel național, fapt care a avut drept consecință constituirea altor grupuri infracționale organizate de distribuire la nivel local substanţe cu efecte psihoactive.

În aceeași cauză, la data de 9 decembrie 2015, au fost efectuate 12 perchezitii domiciliare, fiind ridicate 4.392 de grame de substanță vegetală ce conținea diferiți compuși chimici și 753,8 grame de substanță pură, din care urmau să fie preparate alte  15.076 de grame de substanță vegetală destinată vânzării.

Valoarea de piață a drogurilor ridicate este de peste 1.168.000 de lei.

La sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Covasna vor fi aduse în vederea audierii 3 persoane în contextul în care trei persoane au fost deja arestate preventiv iar cea de-a patra este cercetată sub control judiciar, fiind deja audiate un număr de 107 persoane care au achiziționat asemenea substanţe.

S-a constatat că produsul de bază al acestor etnobotanice este un compus chimic nou, din clasa cannabinoizilor sintetic,  fiind raportat începând cu anul 2014  la nivel european  ca şi produs psihoactiv nou.

Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din străinătate destinate experimentelor chimice, unde produsele ce erau comercializate aveau specificatii clare de interdictie pentru consumul uman.

Destinatia produselor achiziţionate era schimbată de către membrii grupului astfel că, în procesul de fabricare al « etnobotanicelor » aceștia ar fi utilizat atât produsul de bază, cât şi alcool, rezultând o soluție care se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante), iar ulterior era comercializat spre consum, cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sanatate.

În urma consumului acestor canabinoizi sintetici, au fost inregistrate numeroase cazuri de internare în unităţi spitaliceşti a mai multor persoane, în special minori/adolescenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here