Viaţa bate… cartea! Poliţistul Marian Godină în război public cu Şeful Poliţiei Braşov

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Viaţa bate… cartea, la Poliţia Braşov! Dacă o ţine tot aşa nonconformistul poliţist Marian Godină va fi nevoit să scoată cel puţin şi partea a doua a primei sale cărţi “FLASH-URI DIN SENS OPUS”. După ce a blocat traficul site-ului care îi comercializează cartea, mii de români din toate colţurile lumii solicitând-o, acesta a reuşit să atragă din nou atenţia asupra sa printr-o amenda… “nepotrivită”. Nu de alta, dar aceasta a fost aplicată unui apropiat al Șefei de la Crucea Roşie Braşov, căruia i-a luat şi permisul. Scandalul ia amploare, pentru că directorul Crucii Roşii ameninţă că îl dă în judecată pe Godină.

Comunicatul Poliţiei Braşov

Între timp singura reacţie a poliţiei a fost un comunicat de presă data astăzi referitor la scandalul cu Şefa de la Cruce Roşie.

“Cu referire la postarea pe pagina de Facebook a polițistului Marian Godină, vă prezentăm poziția oficială a I.P.J Brașov, relativ la aspectele formulate de către acesta în spațiul public : 
În data de 08.02.2016, la Inspectoratul Județean de Poliție Brașov s-a prezentat doamna M.L. pentru a fi primită în audiență de conducerea Inspectoratului. Având în vedere că aspectele ce făceau obiectul reclamației erau de competența Poliției Municipiului Brașov, cererea de primire în audiență a fost declinată spre competentă soluționare la Poliția Municipiului Brașov.
Reclamația a fost înregistrată la IPJ Brașov sub numărul 90223/10.02.2016 și a fost repartizată spre verificare Biroului Control Intern. Doamna care a solicitat audiența a fost primită în audiență de adjunctul șefului Poliției Municipiului Brașov.
În fapt, reclamanta precizează faptul că se afla pasager într-un autoturism care a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere Brașov, în data de 08.02.2016 , ora 9.20, pe str. Lungă din Municipiul Brașov. În această calitate, doamna M.L. a reclamat atitudinea necorespunzătoare a polițistului în momentul constatării și aplicării sancțiunii contravenționale a conducătorului auto.
În prezent se fac verificări de natură deontologică în legătură cu aspectele semnalate de către reclamantă.
Fondul problemei îl constituie în fapt comportamentul polițistului, iar sub aspectul aplicării măsurilor legale aceasta s-a făcut cu respectarea legislației în vigoare.
În legătură cu ultima postare a polițistului Marian Godină vom reveni cu un alt comunicat de presă”, se arată în comunicat.

Cu acest moment al scandalului iscat de Şefa de la Crucea Roşie a coincis o altă întâmplare care l-a dat peste cap pe imbatabilul poliţist determinându-l chiar să îşi anunţe în public demisia din poliţie. Motivul a fost unul cât se poate de serios. Mama sa a fost dusă de urgenţă la spital, iar Marian Godină a crezut că tocmai din cauza acestui scandal.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

I-a declarat public război Şefului Poliţiei

Şi dacă postarea cu demisia în public a dipărut de pe pagina poliţistului braşovean, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul unei alte postări, mult mai controversate care prezintă un pasaj din cartea sa ce face referire la nimeni altul decat la Şeful Poliţiei din Braşov, Ioan Aron. Marian Godină povesteşte despre atitudinea acestuia atunci când s-a aflat despre poveştile sale din viaţa de poliţist şi despre pagina sa de Facebook cu mii de accesari. Referitor la acel moment poliţistul rutier îşi aminteşte umiliniţa pe care a simţit-o în momentul întrevederii cu Şeful IPJ Braşov, dar şi trăirile sale şi ale familiei după acel moment:

“Domnule chestor IOAN ARON, știți că tata a plâns când a citit capitolul ăsta ieri și a aflat pentru prima oară ce mi-ați făcut în ziua aia? Aveți demnitatea și onoarea să recunoașteți că a fost exact așa cum am scris eu aici? Aveți curajul să negați? 
Câte exemplare din acea carte de doctorat, cu care vă lăudați, au fost vândute? Cine a cumpărat-o? Studenții pentru un punct în plus la notă? Nu pot afirma asta cu tărie, dar aș băga mâna în foc că e plagiată și tare mi-e că nu m-aș arde. 
De ce stă echipajul ăla de poliție zilnic pe str. Griviței, când e atâta nevoie de polițiști în tot orașul? Locuiți cumva în zonă și vă place să vedeți mașina de poliție acolo? De ce trebuie să stea un polițist zilnic să vă aștepte când veniți la muncă și să vă salute cu mâna la caschetă? Știți că în timp ce polițistul ăla vă păzește, la Biroul Tamponări se stă la coadă cu orele, pentru că e un singur lucrător? Cum ați gândit sistematizarea intersecției Nicolae Titulescu-Dimineții? Sau de fapt, ați gândit-o vreun pic? De ce spuneați după ce mi-am redeschis pagina, de față cu alți colegi, că nu ați vrea să fiți în pielea mea când voi fi prins luând mită 100 de euro? Aveți de gând să-mi înscenați ceva?
În legătură cu cartea mea FLASH-URI DIN SENS OPUS, vă pot spune că a fost deja comandată de multe mii de „cefe late și scursuri”, așa cum i-ați numit. O puteți comanda și dumneavoastră de pe www.curteaveche.ro. O să vă mai regăsiți prin ea, dumneavoastră și alții care își bat joc de polițiști și de Poliția Română. Lectură plăcută!”

CITEȘTE AICI POSTAREA FĂCUTĂ DE MARIAN GODINĂ PE PAGINA SA DE FACEBOOK!

Marian Godină, scriitorul momentului în România la această dată, şi-a liniştit fanii şi, după ce a şters postarea de pe pagina sa de Facebook cu demisia, a scris: “Nu am să demisionez. Sunt mai bine acum când am aflat că mama e bine. Nu eu sunt subiectul corpului de control care a fost azi la Brasov, ci alții. Când am scris cartea, mi-am propus să schimb acest sistem şi o voi face. Voi merge până la capăt. Vă mulțumesc că-mi sunteți alături! Mai am multe de spus! Şefii mei de la Braşov au dat-o azi la întors cum au putut, neştiind că întâmplarea aceea cu doamna directoare ar fi trebuit să fie ultima lor problemă, e un caz minor. Urmează altul, pe care nu îl vor putea întoarce nicicum, pentru că nu obişnuiesc să arunc vorbe aiurea, fără să ştiu că pot demonstra ce zic. În plus, şi colegii mei mă susțin şi se bucură de ce se întâmplă la Braşov. Mâine vor avea o zi şi mai grea! Mult mai grea! Sunt curios ce comunicat vor da mâine. Vă repet, eu sunt bine! “

În perioada următoare am putea spune că poliţistul braşovean Marian Godină va avea foarte mult de lucru şi nu din cauza numărului mare de acţiuni sau cel al amenzilor… cu autograful său care ar putea deveni din ce în ce mai valoros chiar şi în astfel de situaţii… ci mai degraba din cauza scrisului la următoarea sa carte. Prima deja a cucerit pe toată lumea, inclusiv, jurnaliştii importanţi ai ţării aşa cum este şi cazul lui Robert Turcescu care a scris pe pagina sa de Facebook despre cartea poliţistului: „Pentru că am fost primul care i-a luat un interviu lui Marian Godină, am fost şi printre primii care i-au citit deja cartea. Urmeaza o nouă ploaie de stele… la IPJ Braşov!”

Inspectoratul General al Poliției Române a demarat o anchetă!

”Din dispoziția Inspectorului General al Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, o echipă din cadrul Direcției Control Intern –I.G.P.R. s-a deplasat, în această dimineață, la sediul I.P.J. Brașov, pentru a efectua verificări cu privire la anumite aspecte semnalate în mass-media.” Se arată într-un comunicat de presă al I.G.P.R!

Redactor: Bianca Bucă

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here