Sibiul ECO! Localnicii vor arunca gunoiul selectiv în urma unui nou sistem de gestionare a deșeurilor

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut până acum cu sibienii din cartiere, subiectul colectării selective a deşeurilor a revenit în discuţie de foarte multe ori. Mi-am dat seama că sibienii nu cunosc foarte multe detalii şi de aceea am ţinut să explicăm ce efecte va avea asupra cetăţenilor acest proiect realizat la nivelul întregului judeţ.” A declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Entitatea care administrează acest nou sistem integrat de gestionare a deşeurilor în întreg judeţul Sibiu este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu. Asociaţia amintită a iniţiat proiectul intitulat Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu”, care a obţinut finanţare din fonduri structurale. Scopul proiectului este de a institui un sistem de colectare selectivă a deşeurilor în întreg judeţul, incluzând construcţia de staţii de sortare şi compostare şi achiziţionarea containerelor şi pubelelor speciale pentru colectarea selectivă. Municipiul Sibiu este membru în această Asociaţie, alături de celelalte primării din județ, președinția ADI ECO fiind asigurată de Consiliul Judeţean Sibiu.

Asociaţia A.D.I. Eco este cea care trebuie să organizeze licitaţiile pentru selectarea operatorilor (firmelor) care se vor ocupa de înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de salubrizare a localităţilor din judeţul Sibiu. Concret, această Asociaţie trebuie să selecteze firmele care se vor ocupa de transportul, sortarea şi compostarea deşeurilor rezultate din gospodării.

Mai multe detalii despre activitatea şi responsabilităţile A.D.I. Eco puteți găsi aici: http://www.adiecosibiu.ro/ .

PENTRU MUNICIPIUL SIBIU acest nou sistem de gestionare a deşeurilor rezultate din gospodării înseamnă că sibienii nu vor mai încheia direct contractul cu o firmă de salubritate, ci ADI Eco va selecta prin licitaţie această firmă. După intrarea în vigoare a noului sistem, sibienii vor trebui să colecteze selectiv deşeurile:

  • Containerele galbene – metal şi plastic 
  • Containerele albastre – hârtie şi carton
  • Containerele verzi – sticlă
  • Containere maro – deşeuri menajere

Acest tip de colectare se va aplica atât în zonele de case, cât şi în zonele de bloc. Până în prezent, în cadrul acestui proiect, au fost achiziţionate 37.327 de containere şi pubele pentru metal – plastic, hârtie – carton şi sticlă. Acestea sunt păstrate în depozitele Primăriei şi, odată cu intrarea în vigoare a noului sistem, acestea vor fi distribuite în zonele de blocuri şi în zonele de case.

Pubelele şi containerele pentru deşeurile menajere vor fi livrate de către firma selectată să asigure colectarea şi transportul deşeurilor menajere.

Platforme pentru containere și pubele în tot orașul. Primăria Sibiu a iniţiat în luna ianuarie 2016 o procedură de achiziție pentru amenajarea platformelor pe care vor fi așezate containerele pentru deșeuri menajare și cele de tip iglu.

Platformele pentru deșeuri menajere vor fi amenajate cu bază de beton armat, acolo unde nu există deja o platformă din beton, asfalt sau dale, și vor fi împrejmuite și iluminate corespunzător. Împrejmuirea va fi realizată cu stâlpi metalici și panouri cu lați de lemn pe toate cele patru laturi. Pe una dintre laturi este prevăzută o poartă cu lățimea de 2 m, existând posibilitatea închiderii cu lacăt a acesteia. Lângă fiecare platformă va fi amplasat și un stâlp de iluminat, în unele locații urmând să fie montate și camere video pentru supraveghere.

Platformele pentru colectarea deșeurilor de sticlă, hârtie-carton, metal și plastic nu vor fi împrejmuite, dar acolo unde este necesar se va crea o platformă betonată.

Ca dimensiune, majoritatea platformelor se vor încadra în una dintre cele trei dimensiuni tip – 14 mp, 18 mp sau 28 mp, în funcție de spațiul disponibil și zona în care vor fi instalate.

Termenul de depunere a ofertelor în cadrul acestei proceduri de achiziție este 18 februarie, ofertele primite intrând apoi în evaluare. Lucrările se vor efectua în acest an.

Plata serviciilor de salubritate. Atunci când se va anunţa intrarea în vigoare a acestui nou sistem de gestionare a deşeurilor, singura firmă care va colecta deșeuri în municipiul Sibiu va fi cea desemnată în urma licitației inițiate de A.D.I. Eco. Locatarii de la case precum şi asociaţiile de proprietari de la blocuri nu vor mai încheia un contract direct cu o firmă de salubritate, ci Primăria Sibiu va avea relaţia directă cu această firmă care colectează şi transportă deşeurile şi, prin urmare, Primăria Sibiu, prin Direcţia Fiscală, va colecta taxa de salubrizare de la cetățeni şi o va achita operatorului.

Nivelul taxei de salubrizare urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here