Brașov: Delicvenţă juvenilă înfricoşătoare. Doi copii au agresat şi tâlhărit doi bărbaţi în toată firea

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Delicvenţa juvenilă este o problemă din ce în ce mai mare, atât pentru societate, cât şi pentru oamenii legii. Acest lucru este dovedit de un nou caz înfiorător petrecut în judeţul Braşov. Doi bărbaţi în toată firea au fost agresaţi şi tâlhăriţi de doi puşti de doar 16, respectiv 17 ani. Fapta a avut loc în Zărneşti în noaptea de 3 spre 4 februarie. Cei doi adolescenţi au deposedat una dintre victime chiar în faţa locuinţei acesteia, de  plasa cu alimente şi de telefonul mobil. Tinerii nu s-au mulţumit cu prada lor aşa că au căutat o nouă victimă, un bărbat căruia i-au sustras suma de 420 de lei. Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Liviu Naghi a declarat pentru Transilvana News: “Este vorba despre două victime, unul dintre bărbaţi are 53 de ani. Cei doi minori au 16 respectiv 17 ani , au fost prinşi a doua zi şi vor rămâne în arest preventiv pentru 20 de zile”.

Delicvenţa juvenilă o problemă de familie?

La prima vedere astfel de fapte sunt privite ca o altă infracţiune, dar dacă ar fi să abordăm problema mai amănunţit atunci putem vorbi despre distrugerea unor vieţi atât a victimelor prin traumele suferite, cât şi ale acestor adolescenţi care risca acum să îşi petreacă cei mai frumoşi ani după gratii. Specialiştii în psihologie arată cu degetul de cele mai multe ori către… părinţi. Acest lucru rezultă şi din recomandările făcute chiar de către oamenii legii pe site-ul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. Respectivul document care vizează prevenirea delicvenţei juvenile precizează următoarele: “Lipsa comunicării dintre părinţi şi tineri îi determină uneori pe aceştia din urmă să caute refugiu în afara căminului lor şi să adere la diferite grupuri (aşa-zişii prieteni), iar sub influenţa şi presiunea acestora să comită fapte antisociale, unele dintre ele pedepsite de legea penală. Iată de ce părinţii trebuie să le vorbească adolescenţilor despre responsabilităţile pe care le au în cadrul societăţii şi mai ales despre faptul că legislaţia română prevede răspunderea penală în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către minorii care au împlinit vârsta de 14 ani”.

Explicaţia psihologului

Aceste concluzii ale oamenilor legii sunt confirmate şi de specialistul în psihologie cu care echipa Transilvania News a vorbit. Doctorul, Cătălin Gherasim a precizat că “în astfel de situaţii contează foarte mult mediul educaţional, familia, dar şi şcoala şi mai ales dacă au mai avut antecedente: lipsa de la ore, furt”.  Acesta a mai specificat că în astfel de cazuri primele semne apar de la grădiniţă atunci când astfel de copii, dacă nu au jucării, le fură pe ale altora. În situaţia în care nu se intervine la timp prin intermediul educaţiei şi al părinţilor, copilul respectiv ar putea ajunge mai târziu la specialist sau, mai grav, în cazul copiilor de la Zărneşti chiar după gratii ori în centre de corecţie.

“Din păcate nu mai există psihologi şcolari la nivelul judeţului Braşov, ci profesori consilieri. Copiii aceştia sunt practic nesupravegheaţi, şi sunt supuşi anumitor tentaţii, ajungem de fapt la o conduită antisocială. Reacţiile şi faptele lor antisociale nu le percep ca fiind atât de grave. Cred că este necesar să tragem un semnal de alarmă şi să îi implicăm în activităţi care să le placă. Acasă dacă nu există o familie care să aibă contact cu copiii, dacă îi lăsăm pe străzi în medii rău famate ne putem trezi şi cu furturi din casă”, a precizat pentru Transilvania News, dr. Cătălin Gherasim, psiholog clinician.

Campanii de prevenire a delicvenţei juvenile

An de an, oamenii legii organizeză zeci de activităţi de prevenţie la nivelul Judeţului Braşov. Numai anul trecut, la unităţile de învăţământ preuniversitar din județ, polițiștii au  organizat şi desfășurat, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi ai altor instituţii abilitate, aproape 300 acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile.

Redactori: Paula Dogăroiu & Bianca Bucă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here