Stațiunea Poiana Brașov, ocupată 100%! Pârtiile sunt în stare excelentă!

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Mii de turiști în acest weekend în Poiana Brașov. Deși vremea a fost călduroasă în ultimele zile, tunurile de zăpadă, din stațiunea montană, au funcționat la capacitate maximă pentru a menține pârtiile în condiții excelente. Conform monitorilor de schi, toate pârtiile sunt practicabile, în stare excelentă, cu excepția pârtiei inferioare, Subteleferic. În masivul Postăvarul, stratul de zăpadă este de aproximativ 60 de cm, iar pe Pârtia Bradul, de 40 de cm.

”Toate pârtiile au rezistat foarte bine numai datorită faptului că a fost zăpadă artificială în proporție de 95%. Tunurile, până să vină căldura, au funcționat la capacitate maximă, aproape s-a golit lacul. S-au aproape 100.000 de metri cubi de apă. Deci tot ce a însemnat domeniul schiabil, cele 80 de hectare de pârtii sunt făcute numai cu zăpadă artificială. Deci a fost un efort extraordinar. Stațiunea, cel puțin săptămâna care urmează este ocupată 100%, pentru că este și vacanța copiilor.” A declarat pentru Transilvania News, Emil Fărcășanu, monitor de schi Poiana Brașov.

Gradul de ocupare al stațiunii Poiana Brașov, în acest weekend, dar și săptămâna ce urmează, este de 100%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here