Directorii instituțiilor de cultură sunt evaluați de către Consiliul Județean Sibiu

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Managerii celor cinci instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu sunt evaluați pentru activitatea desfășurată în cursul anului 2015. Prin intermediul comisiilor de evaluare, Consiliul Județean Sibiu verifică modul în care au fost realizate obligațiile asumate prin contractul de management în raport cu resursele financiare alocate.

Luni, 8 februarie, managerii își vor susține raportul în fața comisiei, în cadrul unui interviu, urmând ca marți, 9 februarie, comisia să le transmită managerilor rezultatul evaluării. În cazul în care nu vor fi contestații, rezultatele finale ale evaluării se vor afișa în 15 februarie, iar dacă se înregistrează contestații, rezultatul va fi comunicat în data de 18 februarie.

Contractele de management au fost încheiate pe o durată de 5 ani și se încheie în cursul anului 2019, însă evaluările au loc anual pentru a analiza periodic capacitatea managerială a celor care conduc Biblioteca Județeană Astra, Filarmonica de Stat Sibiu, Școala Populară de Arte și Meserii ‘Ilie Micu’, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ‘Cindrelul Junii’ Sibiu și Complexul Național Muzeal Astra. Scopul acestor evaluări este acela de a ridica nivelul managementului din aceste instituții, de a crește vizibilitatea și atractivitatea ofertei culturale pe plan local, județean, național și internațional, aspecte care să se reflecte și în creșterea veniturilor pe care le înregistrează instituțiile.

‘Evaluarea managementului la instituțiile de cultură este un proces transparent, făcut de specialiști în domeniu și de către consilierii județeni desemnați din toate formațiunile politice ce compun Consiliul Județean Sibiu. Consider că anul 2015 a fost unul în care instituțiile de cultură s-au remarcat prin profesionalism și sibienii au avut parte de numeroase evenimente culturale de ținută. ‘Zilele Culturale ale județului Sibiu’ a fost și continuă să fie un proiect la care toate instituțiile de cultură au contribuit și au dus actul cultural în localitățile din județul Sibiu, spre bucuria și încântarea locuitorilor din mediul rural și mic urban ‘, subliniază Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării managementului la instituțiile publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu și componența comisiilor de evaluare și soluționare a contestațiilor au fost aprobate prin hotărâre de Consiliu Județean în cadrul ședinței ordinare din 21 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here