PREMIERĂ: Transilvania News WEB TV, din 1 februarie 2016! Vezi ce emisiuni vor fi difuzate!

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

cropped-transilvania_news_logo011.png

Transilvania News – site-ul care oferă o altă viziune asupra ştirilor trece acum la un alt nivel! Începând cu 1 februarie, cititorii noştri vor avea ocazia să pătrundă în lumea televiziunii online.

Transilvania News lansează secţiunea de ”Live WEB TV” locul în care magia camerelor de luat vederi vă va cuceri. Veţi putea urmări emisiuni din cele mai diverse domenii de la călătorii până la modă, spectacole şi evenimente transmise LIVE, dar veţi avea ocazia să  pătrundeţi şi în lumea Jurnalelor de televiziune.

Televiziunea online Transilvania News va avea la început un program de doar câteva ore, urmând ca în cel mai scurt timp să emită 24 de ore din 24, după un program bine stabilit!

12637346_10153917877483832_1133748487_o

În prima zi, pe 1 Februarie, de la ora 14.00 veţi putea urmări emisiunea „Un simplu călător” realizată de Dragoş Popa, un tânăr om de televiziune aflat în plină ascensiune. Emisiunea sa vă plimbă prin intermediul imaginilor în diferite colţuri ale ţării şi nu numai. Dragoş vă va prezenta poveştile şi legendele locale, dar şi oameni cu poveşti de viaţă şi îndeletnici aparte. Proiectul său „Un simplu călător” a împlinit de curând un an de zile, fiind difuzat până de curând de televiziunea locală TVS Braşov şi clasându-se într-un timp foarte scurt în preferinţele publicului braşovean. Acum îl puteţi urmări doar la Transilvania News, iar în prima ediţie veţi pătrunde în misterele Castelului Bran.

12655939_1060628297301875_143984106_o

Tot luni, 1 februarie, de la ora 16.00 veţi avea parte de o porţie mare de modă, călătorii şi vedete. Emisiunea „Fashion Show by Bya” este una dintre cele mai cunoscute proiecte fashion locale braşovene, dar cu un impact național. Aceasta va împlini, în 2016, 4 ani şi a fost difuzată de acelaşi post de televiziune, TVS Braşov. Primele ediţii difuzate de Transilvania News sunt un „Best of” al anului 2015, debutand cu un interviu în exclusivitate pentru  „Fashion Show by Bya” acordat de inconfundabilul Stefan Banică Junior, dar şi cu prezentări de modă din cadrul evenimentului Piteşti Fashion Weekend. Şi, pentru că „Fashion Show by Bya” nu este doar o emisiune de modă, ci una despre „ce este la modă”, vom călători împreună tocmai în Viena. Emisiunea este realizată de jurnalista Bianca Bucă.

Prima zi de emitere online Transilvania News se va încheia la ora 20.00 cu emisiunea „Sfatul Psihologului”. Şi aceasta este o emisiune deja de tradiţie în Braşov, urmând a împlini 2 ani. Veţi afla răspunsuri la cele mai mari curiozităţi ale dumneavoastră, fiind o emisiune care explică pe îndelete stările noatre sufleteşti, gândurile noastre şi modul în care funcţionăm. Emisiunea este oferită de psihologul principal dr. Cătălin Gherasim, psihoterapeut.

Aşadar, de la 1 Februarie vă aşteptăm şi pe secţiunea noastră de ”Media” – ”Live WEB TV” acolo unde veţi cunoaşte şi LIVE echipa Transilvania News. Cei care doresc să revadă emisiunile transmise de noi o vor putea face la secţiunea ”Media” – ”EMISIUNI”. Vizionare plăcută!

Urmărește acum – LIVE WEB TV Transilvania News

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here