Grevă spontană la Serviciile de Probațiune din mai multe județe+București!

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

”Serviciul de Probațiune Alba, alături de alte servicii de probațiune din țară (București, Botoșani, Suceava, Teleorman, Dîmbovița, Sălaj, Maramureș, Vîlcea, Brașov, Ilfov, Vrancea , Bistriţa Năsăud , Timis, Arad , Sibiu etc ) ca urmare a deciziei consilierilor de probațiune, își întrerupe activitatea în mod spontan, incepând cu 20.01.2016, ora 12, până la soluţionarea problemelor privind condiţiile de muncă.

In prezent , în evidenţele serviciului avem peste 850 de persoane condamnate/sancționate penal, aflate în libertate, supravegherea lor fiind asigurată de 4 de consilieri de probațiune. La acestea se adaugă celelalte activităţi.

Problemele cu care sistemul de probaţiune din România se confruntă au fost aduse la cunoştinţa Ministerului Justiţiei, însă ele nu s-au constituit niciodată într-o prioritate reală pentru minister. La problemele noastre am primit doar declaraţii formale de susţinere. Nici un demers nu s-a finalizat. Aceasta în condiţiile în care permanent mesajul factorilor de decizie este acela ca sunt preocupaţi de asigurarea siguranţei cetăţenilor.

În acest moment, apreciem că soluțiile amiabile au fost epuizate. Încetarea activității reprezintă singura modalitate prin care putem atrage atenția asupra situației grave în care ne aflăm.

Solicitările noastre sunt:

  1. Repoziționarea consilierilor de probațiune în cadrul sistemului de justiție

  2. Acordarea drepturilor similare cu ale celorlalte categorii de personal din cadrul sistemului de justiție

  3. Plata orelor suplimentare

  4. Angajarea urgentă de personal și suplimentarea posturilor în cadrul sistemului de probațiune

  5. Asigurarea unor condiții decente de muncă și a resurselor materiale necesare desfășurării activităților zilnice

  6. Demararea unor proceduri de modificare a legislației actuale în materia probațiunii care să conducă la reducerea presiunii exercitate de volumul ridicat de activitate generat de intrarea în vigoare a noilor coduri;

  7. Adoptarea regulamentelor de aplicare a legislației în materia probațiunii, corelată cu o simplificare a procedurilor de lucru

Solicităm convocarea unei întâlniri între conducerea Ministerului Justiției și reprezentanți ai sistemului de probațiune din România care să conducă la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm.”

Se arată într-un comunicat de presă emis de

Consilierii de probațiune din Serviciul de Probațiune Alba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here