Număr record de intervenții ale salvamontiștilor din România

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În perioada 18 decembrie 2015 — 10 ianuarie 2016, corespunzătoare vacanței școlare de iarnă și a sărbătorilor sfârșitului de an, în cele 24 de județe cu zonă turistică montană din România, serviciile publice salvamont au asigurat asistența de salvare montană cu un număr de 240 — 600 de salvamontiști, zilnic, în zonele montane cu afluență turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, pe traseele turistice alpine și în punctele medicale și de intervenție ale posturilor și bazelor salvamont.

În această perioadă salvamontiștii au fost solicitați să intervină în peste 1.164 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, dintre acestea, 881 pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul acțiunilor înregistrându-se în zona alpină. Dintre acestea, 302 de cazuri au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, pentru transport către unitățile medicale specializate, iar pentru un caz a fost solicitat transportul cu elicopterul SMURD.

Este cel mai mare număr de intervenții salvamont înregistrat pentru această perioadă de referință, cu aproape 30% mai mare decât anul trecut, analiza realizată de salvatorii montani pentru această situație identificând ca factori negativi de influență, gradul mare de afluire și încărcare turistică către zonele care au existat condiții de practicare a sporturilor de iarnă și startul foarte mic al zăpezii de pe pârtii.

Până la finalul sezonului de iarnă serviciile salvamont vor asigura efective sporite de salvatori montani, în special în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, fiind preconizat un număr mare de turiști ce vor încerca să profite la maxim de cât a mai rămas din acest sezon de iarnă și de zăpada anunțată că va cădea în perioada următoare.

Echipele salvamont pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 iar absolut orice informații despre zona montană se pot obține prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here