SIBIU: Centre de Plasament la standarde europene

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

DGASPC Sibiu cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu a finalizat 2 proiecte de succes.

Este vorba despre proiectul ‘Modernizarea, reabilitarea centrului de plasament pentru copilul cu dizabilități Turnu Roșu’și proiectul ‘Modernizarea, reabilitarea și extinderea centrului de plasament Gulliver Sibiu’. Cele două centre au fost inaugurate, astăzi, 29 decembrie 2015, în cadrul unor conferințe de presă la care a participat presedintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, directorul DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vâlsan, managerii de proiect si cei doi șefi de centru.

‘Cele 2 proiecte fac parte din programul anual al CJ Sibiu stabilit în anul 2012 prin strategia de dezvoltare a județului, de modernizare a condițiilor din unitățile de asistența socială. Cele 2 centre oferă conditii civilizate, normale, la standarde europene, copiilor care au nevoie de asistență socială din aceste unități.

Grija administrației județene față de serviciile sociale continuă si anul viitor unde alte 3 centre subordonate CJ Sibiu, respective centrele de la Agarbiciu, Dumbrăveni și Agnita, vor intra într-un program national de finantare’, a declarat presedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.

‘Aceste proiecte sunt menite să contribuie la creșterea calității serviciilor sociale și oferă celor 50 de copii din fiecare centru șansa de a-și trăi copilăria în condiții decente.

Copiii institutionalizati din centrele de plasament au nevoie de libertatea de a se descoperi pe ei însisi, au nevoie de bucurie, speranță, dar mai ales, de atenția și afecțiunea celor care au privilegiul de a fi alături de ei.

Asigurarea tranzitiei de la modelul instituționalizat către serviciile sociale asigurate la nivelul comunității după cum recomandă Raportul Tară al României pentru 2015 și Programul Național de Reformă 2015, va avea succes dacă se schimbă paradigma alocării fondurilor destinate beneficiilor sociale, de la cele care tratează efectele sărăciei și excluziunii sociale, la cele care răspund la 2 provocări esențiale: prevenirea—atât a separării copilului de proprii părinți, cât și ca măsură viabilă și eficientă de combatere a sărăciei, precum și intervenția timpurie pentru a se evita adâncirea crizei socio-economice și marginalizarea socială a familiilor aflate într-o nevoie socială. Astfel, prin prevenire se stopează numărul copiilor care necesită o măsură de protecție specială, iar în același timp, familia este sprijinită să nu-i mai abandoneze.

Până atunci, însă, centrele de plasament sunt o soluție reală și concretă, iar prin intermediul acestor 2 proiecte se aduce un plus de valoare la confortul si calitatea vietii beneficiarilor nostri.

Țin să subliniez, că pe lângă condițiile hoteliere, trebuie să primeze calitatea relației personalului cu acești copii, comunicarea interpersonală, precum și atenția și afecțiunea cu care sunt îngrijiți și tratați, astfel încât fiecare copil să se simtă valorizat, special și unic’, a declarat director DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vîlsan.

Prima panglică a fost tăiată la Centrul de Plasament Gulliver din Sibiu. Proiectul, care s-a derulat pe o perioadă de 17 luni, este finanțat de Uniunea Europeană prin REGIO — Programul Operațional Regional, în cadrul Axei prioritare 3. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea calității vieții celor 50 de copii din centrul de plasament Gulliver prin modernizarea, reabilitarea și extinderea acestuia. Valoarea totală este de 3.946.996,82 lei, din care co-finantarea DGASPC Sibiu din fondurile Consiliului Județean Sibiu, este de 483.395,98 lei.

A II-a de panglică a fost tăiată la CPCD Turnu Roșu. Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea și directorul DGASPC Sibiu, Laura Camelia au fost întâmpinați de către șeful centrului, angajați, dar și 2 beneficiare ale centrului îmbrăcate tradițional care le-au urât bun venit tuturor invitatilor.

Proiectul se încadrează în Programul Operațional Regional 2007-2013, axa prioritară 3. Obiectivul general al prezentului proiect este îmbunătățirea calității și ridicarea standardelor serviciilor sociale prin reabilitarea, modernizarea infrastructurii și dotarea Centrului pentru cei 50 de copii din cadrul CPCD Turnu Roșu.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 16 de luni, iar valoarea totală de 2.862.621.65 lei din care co-finanțarea DGASPC Sibiu, din fondurile Consiliului Județean Sibiu este de 505.671,80 lei.

DGASPC Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here